director web scurhanchess: iulian ceausescu

OPEN ŞAH PETROŞANI 2015

OPEN ŞAH PETROŞANI 2015
Aspecte din timpul rundelor, de la turneele de şah clasic şi dezlegări pentru copii,juniori şi seniori "OPEN ŞAH PETROŞANI" 2015 ! Pentru mai multe imagini CLICK PE POZĂ !
Se afișează postările cu eticheta iulian ceausescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iulian ceausescu. Afișați toate postările

duminică, 30 august 2015

Noile Legi ale Şahului : Ce s-a schimbat ?

(Foto,de la stanga la dreapta)
Marin Michi,CSM Jiul Petroşani - 

Georgiana Secrieru,CS Vulcan
"Open Şah Petroşani"


De la 1 iulie 2009 iubitul nostru joc de şah are o noua ediţie a normelor sale oficiale: Legile Şahului. Cea mai cunoscută, si cea mai de temut schimbare este aşa-numita regulă a „toleranţei zero”: un jucător care ajunge cu doar cateva secunde întârziere la masă, pierde jocul. L-am intrebat pe arbitrul de top şi preşedinte al Comitetului FIDE pentru Reguli şi Regulamente de turneu, Geurt Gijssen: ce s-a schimbat, şi de ce ?

La fiecare patru ani, oficiala „Lege a Şahului” poate fi revizuită şi îmbunătăţită de către Adunarea Generală a FIDE după o propunere a Comitetului FIDE pentru Reguli şi Regulamente de turneu. Versiunea curentă a intrat in vigoare pe 1 iulie 2005, iar acest lucru înseamnă că, de la data de 1 iulie, 2009 există o nouă versiune (deşi la momentul scrierii articolului -1 iulie- pe site-ul FIDE se gaseşte tot versiunea veche).

Geurt Gijssen, preşedinte al Comitetului FIDE pentru Reguli şi Regulamente de turneu, ne-a explicat că procesul de schimbare, care dureaza patru ani, începe întotdeauna cu multe sugestii din diferite directii:

„Primesc mereu multe propuneri de modificare a regulilor, de la arbitri, organizatori … de data asta cred că au fost 122 în total. Dintre toate cele pe care le-am primit, am facut un document mare. De asemenea, destul de des includ sugestii primite la coloana mea de peChesscafe. ”

„I-am întrebat pe membrii Comitetului, cine vrea să se uite la acest document preliminar, şi, de această dată, şase membri au votat cu privire la toate sugestiile colectate, prin completarea unui formular. Vă rog să reţineţi că eu nu am votat; am acţionat doar ca, să spunem, un secretar. Toate sugestiile pentru modificare care au fost votate cu 5-1 sau 6-0 au fost incluse, şi le-am respins pe cele care au fost votate cu 0-6 sau 1-5. ”

Toate sugestiile la care s-au primit voturi cu proporţii diferite, au fost puse împreună într-un document nou şi duse la Comitetul de Reguli care s-a reunit laOlimpiada de la Dresda. Acolo au fost prezenţi multi arbitri interesati de subiect, şi li s-a permis să participe la reuniuni – un total de aproximativ 85.

I-am lăsat pe toţi sa voteze, iar rezultatul l-am tratat ca pe un prim sondaj de opinii. În cazurile în care unele propuneri au fost susţinute de marea majoritate, le-am inclus pentru următorul proiect; doar în cazurile în care existau diferenţe mari de opinie am lăsat Comitetul de Reguli să voteze şi să decidă. Alteori, am început cu Comitetul de Reguli şi apoi toată şedinţa s-a votat.

Rezultatele unei astfel de întâlniri la o Olimpiadă, care adesea include noi sugestii, sunt duse la Comitetul Executiv, care discută despre tot, dar de obicei nu propune noi modificări. Versiunea finala a proiectului este adusă in fata Adunarii Generale, care îşi dă votul final. De data aceasta, a fost putin diferit, pentru ca Adunarea Generala nu a putut ajunge la un acord cu privire la regula 6 [regula de „toleranţă zero” – P.D.] şi a lăsat Consiliul Prezidenţial sa decida, în cursul reuniunii sale de la Istanbul, din martie 2009.

Noilor Legi ale Şahului – Ce s-a schimbat?


Vom începe prin a discuta schimbarea, cu proastă reputatie, cu privire la întârzieri, aşa-numita regulă a „toleranţei zero”: un jucător care ajunge cu doar cateva secunde mai târziu la masă, pierde jocul.

Sosirea (târzie), la masa de joc

Vechea regulă:

6.6 Dacă nici un jucător nu este prezent iniţial, jucătorul care are piesele albe va pierde tot timpul scurs pana in momentul sosirii lui, cu excepţia cazului în care regulile competiţiei spun altceva, sau daca arbitrul decide altfel.
6.7 Orice jucator care ajunge la tablă cu mai mult de o oră de la startul programat al sesiunii va pierde jocul cu excepţia cazului în care regulile competiţiei spun altceva, sau dacă arbitrul decide altfel.


Noua regulă: 
Această regulă a fost deja testata la Olimpiada de la Dresda, din noiembrie 2008, la care marja de o ora a fost schimbata la zero, care a fost posibila pentru că Legile Şahului in vigoare din octombrie 2005 deja spuneau că este posibil să se ajungă cu întârziere de o oră cu excepţia cazului în care regulile competiţiei spun altceva, sau daca arbitrul decide altfel.



6.6 a. Orice jucător care ajunge la tablă după startul sesiunii va pierde jocul. Astfel, timpul implicit este 0 minute. Regulile competiţiei pot specifica altfel.

b. În cazul în care regulile unei competiţii specifica un alt timp implicit, se procedează după cum urmează. Dacă nici un jucător nu este prezent iniţial, jucătorul care are piesele albe va pierde tot timpul scurs pana in momentul sosirii lui, cu excepţia cazului în care regulile competiţiei spun altceva, sau daca arbitrul decide altfel.

Regula „toleranţei zero” a fost criticată destul de mult, după ce a devenit clar că arbitri o aplicau cu putin cam mult entuziasm. De exemplu, unui jucător care era deja la masa, dar se îndepartase în căutarea unui pix, i s-a dat partida pierduta prin neprezentare. Ceva similar s-a întâmplat la recentele campionate chinezesti, unde Hou Yifan i s-a dat partida pierdută, în ciuda faptului că ea era în sala de joc.

(Foto)
Geurt Gijssen
După Gijssen,regula de fapt,nu s-a schimbat atat de mult.



„Organizatorii de turnee au încă permisiunea de a modifica regula. Fie că textul de bază spune că timpul de întarziere poate fi o oră sau zero, în ambele cazuri organizatorul poate decide ca acesta să fie, să spunem, cincisprezece minute. ”

Partea criticabilă a regulii de „toleranţă zero”, „Orice jucător care ajunge la tablă, după începerea sesiunii pierde jocul„, ar putea încă să conducă la dezbateri, deoarece nu este clar dacă jucătorul ar trebui, de fapt, să fie asezat la masă înainte ca runda să înceapă oficial. Conform jurnalistului IM Stefan Löffler, „pentru Federaţia germană de şah prezenţa în zona turneului este de ajuns, aici incluzand toaletele si zonele unde se servesc gustari si racoritoare.” Organizatorii sunt sfatuiti sa includa unele clarificări cu privire la acest subiect în regulile turneului lor.

Gijssen continuă:

„Aş dori să subliniez faptul că, în opinia mea, cea mai importantă schimbare este faptul că, în noile Legi ale Şahului partea care spunea…sau dacă arbitrul decide altfel, a fost eliminată. Aceasta înseamnă că un arbitru nu mai poate decide că a fost un caz de forţă majoră, într-o situaţie excepţională, care ar permite cuiva să joace, chiar şi după o întârziere mai mare de o oră. ”

„Apropo, menţionata ” sau arbitrul decide altfel „, este aplicabilă în cazul în care ambii jucători întârzie. Exemplu: regulile unui turneu stipulează că un jucător pierde jocul dacă ajunge după 15 de minute de la startul rundei. Să presupunem că ambii jucători sosesc după 10 minute. În acest caz, arbitrul poate să reducă 5 minute din timpul de joc al ambilor jucători în loc de 10 de minute doar din timpul albului. „

Poate fi de aşteptat ca mulţi organizatori de turnee sau chiar de competiţii să nu se deranjeze să verifice toate detaliile Legilor Şahului, şi pur şi simplu să mentioneze ca este un eveniment la care „se aplică Legile de Şah FIDE„.

Într-un scenariu, în care luăm în considerare cel mai rău caz, un jucător de club va călători vreme de câteva ore, undeva departe, pentru a juca un meci de echipă, ajunge cu două minute întarziere, pierde partida şi poate lua următorul tren către casă.

Gijssen: „Este adevărat, dar nu ar trebui să dăm vina pe Legile Şahului, ci pe organizator pentru că nu se gândeste la particularităţile evenimentului pe care-l organizează, sau pe arbitrul evenimentului, care nu a subliniat că de la 1 iulie este o situaţie nouă”.



În general, cred că organizatorii vor trebui să se gândească mai mult cum să aplice regulile de acum înainte. De exemplu regula 9, ceea ce înseamnă că pentru prima dată Legile Şahului permit oficial aşa-numita Regulă Sofia. Un organizator de turneu va trebui să decidă singur, dacă vrea să aplice Regula Sofia. „Opţional: fără remize „scurte”

De la data de 1 iulie, versiunea 2009 a Legilor Şah, la articolul 9, care se referă la remize, începe cu o nouă regulă suplimentară:

9.1 a. Regulile competiţiei pot specifica faptul că jucătorii nu pot ajunge la un acord pentru acceptarea unei remize, într-un anumit număr de mutări sau chiar fără ca acesta să fie specificat, fără acordul arbitrului.

Aceasta înseamnă că Regula Sofia nu a devenit (încă) o parte a Legilor Şahului, dar cel puţin acum a fost specificat faptul că organizatorilor le este permis să includă măsuri pentru prevenirea remizelor „scurte”.

În afară de aceasta, regula despre solicitarea în mod incorect a remizei este acum un pic mai simplă:

Vechea regulă:

9.5 Dacă un jucător solicită o remiză în conformitate cu articolul 9.2 sau 9.3, el va opri imediat ambele ceasuri. Lui nu îi este permis să-şi retragă cererea.

1. Dacă solicitarea se dovedeşte a fi corectă, partida se încheie imediat remiză.
2. Dacă solicitarea se dovedeşte a fi incorectă, arbitrul va adăuga trei minute la timpul de gândire rămas al adversarului. În plus, dacă solicitantul are mai mult de două minute pe ceas arbitrul va deduce jumătate din timpul rămas al solicitantul până la un maxim de trei minute. Dacă solicitantul are mai mult de un minut, dar nu mai mult de două minute, timpul rămas se va reduce la un minut. În cazul în care solicitantul are mai puţin de un minut, arbitrul nu va face nicio modificare a timpului reclamantului. Apoi, jocul va continua şi mutarea dorită va trebui să fie făcută.

Noua regulă: Gijssen: „Mulţi au găsit această regulă prea complicată, şi s-ar putea să aibă dreaptate. Acum, în cazul unei cereri incorecte, doar adversarul primeşte trei minute în plus. În opinia mea, cineva care vine cu o cerere incorectă ar trebui să fie pedepsit el însuşi, de asemenea, la fel ca în vechile norme, dar bine, acesta este modul în care vor fi lucrurile de acum”.

9.5 b. Dacă solicitarea se dovedeşte a fi incorectă, arbitrul va adăuga trei minute la timpul de gândire rămas al adversarului. Apoi, jocul va continua. Dacă solicitarea a fost bazată pe o mutare care s-a dorit a fi făcută, această mutare trebuie să fie făcută în conformitate cu articolul 4.

Telefoanele mobile

Cea mai renumită poveste despre un jucător de şah care a pierdut o partidă, pentru că i-a sunat telefonul, este în continuare cea a lui Ruslan Ponomariov. Telefonul lui a sunat în timpul unui meci între Ucraina şi Suedia, la Campionatele Europene pe echipe, Plovdiv 2003.

Articolul cu privire la telefoanele mobile avea nevoie de o schimbare, de asemenea, pentru că versiunea din 2005 a Legilor Şahului nu făcea precizări suficiente cu privire la faptul că, uneori, telefoanele scot sunete chiar şi când sunt oprite, ceea ce i s-a întâmplat chiar lui Nigel Short la Campionatul Uniunii Europene din 2008.

Veche regulă:

12.2 b. Este strict interzis să se aducă telefoane mobile sau alte mijloace electronice de comunicaţie, ne-autorizate de către arbitru, în locul de desfăşurare al jocurilor. Dacă telefonul mobil al unui jucător sună la locul de desfăşurare al jocului, în timpul desfăşurării acestuia, jucătorul va pierde jocul. Rezultatul adversarului se va stabili de către arbitru.

Noua regulă:

12.3 b. Fără permisiunea arbitrului jucătorilor le este interzis să aibă telefoane mobile sau alte mijloace electronice de comunicaţie în locul de desfăşurare al jocurilor, cu excepţia cazului în care acestea sunt complet oprite. Dacă orice astfel de dispozitiv produce un sunet, jucătorul va pierde jocul. Adversarul va câştiga. Cu toate acestea, dacă adversarul nu poate câştiga jocul prin orice serie de mutări legale, rezultatul acestuia va fi consemnat ca remiză.

Bliţ şi şah rapid

Legile Şahului includ, de asemenea, anexele, în care sunt tratate subiecte speciale, cum ar fi şahul rapid, bliţul, notaţiile algebrice, finalurile rapide când arbitrul nu este prezent şi norme pentru jocul cu jucători cu handicap vizual.

În general, s-ar putea spune că, pentru competiţiile de şah rapid, dar mai ales pentru cele de bliţ, au nevoie de reguli speciale, pentru că, aproape întotdeauna, nu există suficienţi arbitri prin preajmă. La turneele de bliţ cu multe mese, multe incidente mici se întâmplă pe timpul fiecărei runde, care nici măcar nu sunt considerate incidente, cum ar fi o mutare ilegală, sau un stegule care cade.

În şahul clasic arbitrul trebuie să fie chemat într-o astfel de situaţie, dar acest lucru ar fi imposibil într-un turneu de bliţ, şi de aceea o mutare ilegală pierde instantaneu pierde la bliţ, de exemplu pentru a preveni nevoia de mai mulţi arbitri.

Cu toate acestea, Gijssen şi mulţi alţii din Comitetul de Reguli şi Regulamente au fost de acord că, de exemplu, un Campionatul Mondial (de bliţ) nu ar trebui să fie decis de ceva minor ca o mutare ilegală jucată accidental. În general, s-au întrebat aceştia, de ce un Campionat Mondial (de bliţ) n-ar putea fi jucat în conformitate cu normele obişnuite? Ce s-ar întâmpla dacă am desemna un arbitru la masă?

Prin urmare, următoarele modificări au fost făcute.

ANEXE

Şah rapid

Vechea regulă:

B2. Jocul este reglementat de Legile Şahului ale FIDE, cu excepţia cazului în care următoarele Legi ale Şahului Rapid sunt prioritare.

Noua regulă:

A.3 Acolo unde există o supervizare adecvată a jocului, (de exemplu, un arbitru la cel mult trei partide) regulile competiţiei se aplică.

Bliţ

Vechea regulă:

C2. Jocul este reglementat de Legile Şahului Rapid ca în anexa B, cu excepţia cazului în care sunt prioritare următoarele Legile ale Bliţului. Articolele 10.2 şi B6 nu se aplică.

Noua regulă:

B.2 Acolo unde există o supervizare adecvată a jocului, (un arbitru de partidă) regulile competiţiei şi anexa A.2 se aplică.

O altă schimbare este în secţiunea a fosde jocuri suspendate. Astăzi, probabil că nu mai există nici măcar un singur turneu la care jocurile să fie suspendate, dar un organizator ar putea să dorească lucrul acesta. În plus, există situaţii în care un joc, pur şi simplu, nu poate fi continuat, şi trebuie să fie reluat ulterior. Pentru aceastea, proceduri pentru partidele suspendate au fost incluse în anexe.

(Nota traducătorului – Sunt, de asemenea, o serie de modificări cu privire la regulile pentru Chess960, care nu au fost traduse aici.)

Cu acest articol sperăm să fi oferit cititorilor noştri o idee de bază cu privire la modificările oficiale în Legile Şahului care au efect cu data de astăzi (1 iulie). În general, am dori să spunem că este foarte recomandat să se studieze aceste Legi o perioadă de timp suficientă, măcar o dată în viaţă! Din experienţă, ştim că lucrul acesta te poate salva de la pierderea unei jumătăţi sau chiar a unui punct întreg, şi de la multe dezbateri aprinse în sala de joc …

Articol publicat de Peter Doggers pe chessvibes
sursa:iulianceausescu.wordpress.com
Gicuţă